Tipărire

s. Băhrinești, r-l Florești

februarie 2015
Eu mi-am construit inițial planuri mari de viață, dar nu totul a mers așa cum am vrut. Din motive familiale, nu mă pot angaja în cîmpul muncii, așa că am încercat să-mi ajut familia crescînd porci. Am devenit mult mai încrezută după ce am facut cursurile la "PBN", și am învățat să planific, să investesc și să distribui finanțele corect. Când am câștigat grantul, nici nu-mi venea să cred că am fost în stare de sine stătător să obțin asemenea rezultate. Acum știu că, chiar și aflîndu-mă la domiciliu, îmi pot sprijini financiar familia, copiii și să întrețin ferma cu propriile forțe.

mai 2015
În gospodăria noastră avem deja 20 de porci. Împreună cu soțul, care s-a întors de la lucrul de peste hotare, planificăm să extindem afacerea. Ne-am propus să mergem numai înainte.